Afișez 1–20 din 43 de rezultate

De ce sunt importante jocurile de rol?

Copiii învață cel mai bine prin imitarea acțiunilor adulților. Câteva jocuri de rol bine alese pentru ei îi pot învăța foarte multe abilități sociale, comportamente. Acestea pot conduce la conturarea pasiunilor și a hobby-urilor de mai târziu.

Jocurile de rol sunt cu atât mai interesante pentru cei mici, cu cât le permit să-și exercite imaginația și creativitatea, să se transpună și ei în rolul de adulți. Mai mult decât atât, în funcție de ce jocuri ați ales, copilul se poate juca singur sau vă puteți implica și voi, ca părinți, în această activitatea distractivă. E o oportunitate de a petrece timp frumos împreună și de a face o analiză a copilului dumneavoastră.

Jocul de rol presupune folosirea limbajului, atât verbal cât și non-verbal. Este o modalitate amuzantă pentru cei mici de a-și exersa și îmbunătăți vocabularul. Aceștia pot învăța cuvinte noi, dar și înțelege mai bine diferite mesaje non-verbale. De fiecare dată când vă jucați, indiferent de tema jocului, profitați să introduceți copilului termeni noi în vocabular. Învățați-i despre ustensilele medicale sau de bucătărie, denumirile de unelte (dacă vă jucații de-a meșterii) sau denumirile alimentelor la joaca de-a supermarketul.

Cum reacționează copiii la jocuri de rol?

Copiii nu înțeleg lumea înconjurătoare asemenea adulților, în schimb realizează ceea ce văd. Aceștia tind să reproducă fiecare acțiune pe care o deprind din mediu, familie sau grădiniță prin joc. Astfel, își creează propria lume de imaginație, unde totul este posibil.

De obicei, jucăriile pe care le utilizează sunt reflexii ale vieții în care trăiesc sau a viitorului pe care doresc să îl creeze. Astfel, unele fetițe aleg să se joace cu seturi de bucătărie pentru că mama stă și gătește în bucătărie. Unii copii aleg seturile medicale pentru că își doresc să devină medici. Unii băieți aleg bancuri de scule asemănătoare meșterilor sau echipamente de poliție și pompieri. Aceste alegeri denotă o afinitate pentru o anumită meserie.

Fie că alegeți un set de bucătărie, un atelier de meșter, o trusă medicală sau un supermarket plin de alimente, copilul va avea posibilitatea să se pună „în papucii” diferitelor personaje.

ro_RORomanian
Acest site folosește cookie-uri. Prin navigarea pe acest site, iți exprimi acordul asupra folosirii cookie-urilor.